Tudor Arghezi

Despărțire

Când am plecat, un ornic batea din ceață rar,
Atât de rar, că timpul trecu pe lânga ora.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă și sonoră.

Poate mai bate încă momentul de atunci,
Poate-a tăcut îndată și-așteaptă să mai vie
Îmbrățișarea veche, din nou precum a fost,
Și lacrimile tale, în gara cenușie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casa părăsită, cu-o raza frânta-n geam.
Nu l-ai simțit că este părtaș la jalea noastră?

Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă
Si cade-n geam bătaia la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat s-asculți, pe cea din urmă?