Ana Blandiana - Versuri de dragoste

Ana Blandiana (05)

Home | Contact

Ana Blandiana

  • Cântec de miner tânăr
  • Iubire
  • Intâlnire
  • Dacă vrei
  • Versuri de dragoste
  • Cine dintre noi
  • Lucian Blaga

  • Din părul tău
  • Frumoase mâini
  • Psalm dragostei
  • Ion Miloş

  • Dialog
  • Dragoste bătuta-n cercuri
  • De-a dragostea
  • Baladă
  • Ion Minulescu

  • Romanţa ultimului sărut
  • Octavian Paler

  • Definiţia strigătului
  • Pasul absent
  • Versuri de dragoste

    Unii te văd numai pe tine,
    Alţii mă văd numai pe mine,
    Ne suprapunem atât de perfect
    Incât nimeni nu ne poate zări deodată
    Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
    De unde putem fi văzuţi amândoi.
    Tu vezi numai luna,
    Eu văd numai soarele,
    Tu duci dorul soarelui,
    Eu duc dorul lunii,
    Stăm spate în spate,
    Oasele noastre s-au unit de mult,
    Sângele duce zvonuri
    De la o inimă la alta.
    Cum eşti?
    Dacă ridic braţul
    Şi-l întind mult înapoi,
    Iţi descopăr clavicula dulce
    Şi, urcând, degetele îţi ating
    Sfintele buze,
    Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
    Până la sânge gura.
    Cum suntem?
    Avem patru braţe să ne apăram,
    Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
    Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
    Avem patru picioare să alergăm,
    Dar tu poţi fugi numai în partea ta
    Şi eu numai în cealaltă parte.
    Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
    La cules îngeri
    Suntem egali?
    Vom muri deodată sau unul va purta,
    Incă o vreme,
    Cadavrul celuilalt lipit de el
    Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
    Sau poate nici nu va muri întreg
    Şi va purta-n eternitate
    .............................................
    Oh, numai noi cunoaştem dorul
    De-a ne putea privi în ochi
    ..............................................


    Clipart-uri Felicitari - Mesaje Gif-uri Citate Retete de salate