John Ernst Steinbeck (1902 - 1968) unul din cei mai de succes autori americani ai secolului XX. A scris numeroase romane, povestiri şi nuvele, a lucrat ca reporter de război în cel de-al doilea Război Mondial. In 1940 a obţinut Premiul Pulitzer pentru romanul său 'Fructul mâniei', în 1962 a obţinut Premiul Nobel pentru Literatură.
Proşti
O societate conştiincioasă suportă mulţi proşti.
(John Steinbeck, citat despre proşti)
Bogăţie
Bogăţia omului se măsoară după lucruri la care ar putea renunţa cu inima împăcată.
(John Steinbeck. citat despre bogăţie)
Tot ceea ce admirăm în oameni, noblețe, bunătate, onestitate, decență, compasiune, inimă, duce doar la eșec în sistemul nostru social. În timp ce toate calitățile pe care se presupune că le disprețuim – duritatea, lăcomia, egoismul și lipsa de caracter – contribuie la succes. (John Steinbeck)
Omul se laudă cu ceea ce are și cu cât are mai puțin, cu atât tinde să se laude mai mult. (John Steinbeck)
Războiul este trădare și ură, încurcătura generalilor incompetenți, agonie și moarte și boală și oboseală, până când în sfârșit totul s-a terminat și nimic nu s-a schimbat în afară de noi suferințe și o nouă ură. (John Steinbeck)
Nu poți să iei unei persoane pământul de sub picioare și să te aștepți ca aceasta să se comporte normal. (John Steinbeck)
Puțină dragoste este ca puțin vin. Prea mult din unul sau altul îl îmbolnăvește pe om. (John Steinbeck)
Știm că suntem înșelați din ziua în care ne naștem până în ziua în care murim. Dar încă trăim. (John Steinbeck)
Cu siguranţă că şi paginile de mai jos vă interesează:
Bancuri româneşti şi bancuri internaţionale, adunate cu multă grijă pentru dvs.
Înţelepciunile Maicii Tereza (1910-1997) 'După naştere sunt albaneză. Dupa cetăţenie, indiană. După credinţă, calugăriţă catolică. Cât priveşte chemarea mea, eu aparţin lumii, iar inima mea aparţine cu totul lui Iisus'.
'Dragostea este tot ce dorim, iar în final este tot ce am avut.' Videoclip cu minunate mesaje de dragoste de neuitat.
Felicitări şi mesaje.
Vă aflaţi în situaţia de a trimite sau scrie un mesaj, o urare sau o felicitare la ziua de naştere a cuiva şi găsiţi greu cuvintele potrivite? Aici aflaţi tot ce vă trebuie.
Gif-uri şi clipart-uri pe diferite teme sortate pe diverse categorii (animaluţe, aniversare, botez, flori şi legume, bebeluşi, îngeraşi)