Eugen Dorcescu - Citate
Eugen Dorcescu, născut la 18 martie 1942 la Târgu-Jiu, județul Gorj, este pseudonimul literar al poetului român Eugeniu Berca, poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Absența este o prezență negativă. E un gol, o așteptare, o latență. E moarte și viață, deopotrivă. Eugen Dorcescu
Oamenii poartă pânze de soare pe fețe și-n suflet un straniu amestec de-azur și lentoare letală. Eugen Dorcescu
Cea mai sigură cale către cunoaștere - suferința. Eugen Dorcescu
La capătul însorit al singuratății ești tu. La mijlocul singurătății te găsesc doar pe tine. Eugen Dorcescu
Prolog N-a fost cu neputință N-a fost greu. Aseară am vorbit cu Dumnezeu. La fel de clar, de simplu, de senin, Cum ai tăifăsui cu un vecin... E drept că El tăcea. Sau, mai curând, Iradia în fiecare gând, În fiecare șoaptă și impuls, În fiecare zbatere de puls. Doar eu grăiam. și iatã că, treptat, Discursul în tăcere s-a mutat, Tăcerea s-a umplut de sens și țel, Tãcerea era drumul către El. Așa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis, Așa-I vorbeam: Abis lângă abis. Eugen Dorcescu
